Translate

duminică, 10 martie 2013

Mitologie partea 2


yomi taramul intunecat al mortilor

Disperat de moartea lui Izanami, Izanagi întrepride o călătorie către „Yomi” („tărâmul întunecat al morţilor”). El îşi dă seama că există puţine diferenţe între acest tărâm subteran şi cel de deasupra, cu excepţia întunericului etern care se instalase în Yomi. Cu toate acestea, întunericul acesta era îndeajuns pentru a-l face să tânjească după lumina şi viaţa lumii din care provenea. Izanagi a căutat-o repede pe iubita sa şi în cele din urmă a găsit-o. La început zeul nu a putut să o vadă pe Izanami în întregime, deoarece umbrele îi acopereau înfăţişarea. Când i-a cerut acesteia să se întoarcă în lumea de deasupra, Izanami i-a răspuns că este prea târziu deoarece ea a consumat deja mâncare din lumea morţilor fiind astfel acum o fiinţă aparţinând acestei lumi. Ea nu mai putea să se întoarcă printre cei vii.
Izanagi a fost şocat când a auzit acestea, dar nu a vrut să cedeze în faţa dorinţelor iubitei sale de a fi lăsată pe tărâmul întunericului. Când Izanami dormea, el i-a luat pieptele care îi strângea părul lung şi l-a aprins ca pe o torţă. Când a făcut lumină, a rămas uimit de înfăţişarea oribilă a celei care odată a fost frumoasa şi graţioasa Izanami. Ea era acum o formă putredă de carne.
Plângând după Izanami, Izanagi nu şi-a mai putut stăpâni frica şi a început să alerge, intenţionând să se întoarcă în lumea celor vii şi să-şi părăsească pentru totdeauna soţia. Izanami s-a trezit, şi ţipând l-a urmărit pe Izanagi. Ea a trimis şi nişte shikome, creaturi morbide feminine, ca să-l bântuie pe Izanagi şi să-l aducă din nou la ea. Încercând să scape de shikome Izanagi aruncă pieptenele soţiei sale, care se transformă într-un desiş de bambus împiedicând trecerea urmăritorilor. În cele din urmă, după multe încercări, Izanagi ajunge la graniţa dintre cele două lumi şi împinge un bolovan la gura peşterii care duce spre Yomi. Izanami şi însoţitoarele ei nu mai pot continua drumul, dar zeiţa îi strigă soţului ei că dacă o părăseşte ea va ucide zilnic 1000 de oameni. Izanagi îi răspunde că el va da naştere altor 1500 în schimb.
Astfel explică mitologia japoneză apariţia morţii, cauzate de forţele înfumuratei zeiţe Izanami.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu